Despre prietenii…Despre prietenii...

February 4, 2010

Citeam acum pe blogul unei cunoștințe că “N-am avut niciodata mulţi prieteni. Doar multe cunoştinţe“. Și asta mi-a completat revelația pe care am avut-o în urma unor discuții mai sincere cu cei pe care îi încadram în categoria prietenilor (și încă o fac). Mi-am dat seama că de fapt termenii de prieten și cunoștință nu sunt așa de depărtați, cum aveam senzația. Poate că aveam crezul ăsta pentru confortul meu propriu: “eu am prietenii mei, nu sunt singur”. Adică, mai bine zis, din refuzul meu de a-mi accepta singurătatea. Lucru pe care am început să-l fac (sigur, știți că nu-i nici ușor, nici plăcut).

Şi acceptarea este primul pas. Cel mai uşor. Al doilea pas este să începi să funcţionezi eficient (din perspectiva propriei fericiri). Adică să începi să apreciezi şi să iubeşti oamenii dincolo de necesitatea proprie de a avea prieteni. Asta este cel mai greu, şi extrapolând conceptul, efortul principal către care îmi canalizez energia este acela de a găsi căile de a fi fericit necondiţionat de factorii exteriori 😎 A bit too philosophical!

Oricum, dragi prieteni, vă salut cu drag (pe toţi cei pe care-i ştiu sau pe care nu) şi vă ofer spre apreciere simbolul chinezesc al prieteniei (care se citeşte “you” 😉 ).

Be Sociable, Share!

5 Responses to “Despre prietenii…”

  1. Dragul meu prieten, exact asta e cel mai greu sa gasesti fericirea dincolo de factorii exteriori.
    Prietenii sunt cunostinte la care te gandesti (la un moment dat) cu drag, iar daca te supara cu ceva direct sau indirect, nu mai sunt prieteni pana cand redescoperi lucrurile care v-au legat candva. Bineinteles ca ideal ar fi sa ramana vesnic prieteni, dar asta presupune ca dorintele, placerile, gusturile, timpul, vacantele, iesirile seara si chiar prietenii sa coincida in mare parte cu ai lor, ceea ce nu este mereu posibil. Eu una ma intristez ca trecerea de la prieten la cunostinta este facila, insa incerc sa ma bucur cand redescoper un prieten drag dincolo de timp…

  2. 🙂 Şi eu mă bucur când descopăr gânduri frumoase de la tine, dragă prietenă, chiar dacă de altfel ne vorbim aşa de rar. Poate că ai dreptate, poate că asta contează mai mult: să descopăr prietenii dincolo de ceea ce aştept. Iar când nu mai aştept, atunci probabil că voi descoperi doar lucruri frumoase la cei din jur.
    Nu ştiam că citeşti ceea ce scriu aici 🙂 De aceea mă bucur că te gândeşti frumos, mai ales că înseamnă că şi voi sunteţi fericiţi – toţi trei! Aşa să fiţi mereu, fericiţi şi sănătoşi. Şi toate gândurile bune şi pentru sufleţelul tău, Ana Maria! Vă pup cu drag!

  3. Da, mai citesc…dar se vede ca tu nu ma citesti…e Maria Alexandra 🙂

  4. 🙂 Da, scuze! Ştiam că e cu Maria însă!

  5. Cam asa este cum zici tu. As mai face o mica adaugare: prietenii adevarati pot fi si cunostinte insa cunostintele nu iti pot fi intotdeauna prieteni 🙂

Leave a Reply




*